Află ce trebuie să faci în contextul pandemiei COVID-19

Informații din surse sigure

O sursă de informare corectă, nealimentată de panică poate ajuta populația României să fie vigilentă în felul în care accesează, asimilează și distribuie rafalele de știri prezentate în media. Informați-vă doar din canalele media oficiale și verificați informațiile de fiecare dată.

Acest proiect este realizat pro-bono de voluntarii Code for Romania, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică, în cadrul Code for Romania Task Force și în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Hotărâri și legislație

Comitetul Național pentru Situații de Urgență

HOTĂRÂRE nr. 13 din 04.03.2022

privind desemnarea Departamentului pentru Situații de Urgență ca autoritate responsabilă pentru operaționalizarea HUB-ului destinat coletării ajutoarelor umanitare și trimiterii lor în Ucraina 

Distribuie pe

Având în vedere degradarea situației de securitate din Ucraina care a generat exodul masiv al populației din zonele afectate și deplasarea acestora către zonele neafectate generând astfel apariția unei crize umanitare reprezentată în principal de nevoia acută de a asigura nevoile de bază ale acestor persoane, respectiv cazare, hrană și condiții minime de igienă, 

prin raportare la evenimentele anterioare petrecute pe plan internațional care au implicat exodul populației din zonele de conflict armat, din care rezultă că în primele zile se refugiază persoanele cu posibilități financiare și nivel de trai peste medie, care de obicei nu au nevoie de sprijin umanitar, iar ulterior se refugiază persoanele cu posibilități materiale limitate și care au resurse ce nu le permit asigurarea mijloacelor minimale de subzistență în zonele în care se refugiază, 

apreciind că evoluția situației de securitate din Ucraina vă continua să degenereze, urmând a fi afectate zone mult mai extinse decât în prezent, 

deoarece la acest moment este necesară colectarea centralizată a ajutoarelor umanitare provenite din țările care și-au arătat disponibilitatea de a participa la acest demers și prin raportare la poziționarea geografică a României în imediata vecinătate a zonelor afectate fapt care permite distribuirea facilă către acestea, 

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. e) și i) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, 

în temeiul prevederilor art. 20 lit. l) și n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 și 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta 

HOTĂRÂRE: 

Art. 1 – (1) Se abilitează Departamentul pentru Situații de Urgență prin structurile aflate în componență sau coordonare, să întreprindă toate măsurile necesare pentru operaționalizarea unui HUB umanitar prin mecanismul european de protecție civilă sub egida Direcției Generale Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene – DGECHO. 

(2) Prin centrul prevăzut la alin. (1) urmează a fi gestionate ajutoarele umanitare destinate populației afectate din zonele de conflict din Ucraina. 

Art. 2 – (1) Se desemnează Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, ca autoritate responsabilă în relația cu DGECHO pentru semnarea acordurilor de grant și înaintarea cererilor de finanțare. 

(2) Pentru operaționalizarea HUB-ului prevăzut la art. 1 Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară toate operațiunile necesare prin mecanismul european de protecție civilă în baza acordurilor cu Comisia Europeană. 

Art. 3 – Pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri Departamentul pentru Situații de Urgență prin structurile aflate în componență sau coordonare, la nevoie, va întreprinde măsurile necesare pentru amendarea cadrului normativ în vigoare. 

Art. 4 –Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora. 

PREȘEDINTELE 

COMITETULUI NAȚIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ 

PRIM-MINISTRU 

NICOLAE-IONEL CIUCĂ 

Distribuie pe