Conform deciziei Autorității pentru Digitalizarea României, informațiile cu privire la incidența cazurilor de COVID-19 în România nu se publica în continuare pe platforma stirioficiale.ro odată cu ridicarea stării de alertă pe teritoriul României, iar ultima actualizare a informațiilor a avut loc pe 22 iunie 2022. Arhiva datelor este în continuare disponibilă public. Conținutul acestei platforme este migrat pe covid19.stirioficiale.ro.

Informații din surse sigure

O sursă de informare corectă, nealimentată de panică poate ajuta populația României să fie vigilentă în felul în care accesează, asimilează și distribuie rafalele de știri prezentate în media. Informați-vă doar din canalele media oficiale și verificați informațiile de fiecare dată.

Acest proiect este realizat pro-bono de voluntarii Code for Romania, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică, în cadrul Code for Romania Task Force și în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Hotărâri și legislație

Comitetul Național pentru Situații de Urgență

HOTĂRÂRE nr. 84 din 11.10.2021

privind aprobarea solicitării de asistență internațională pentru asigurarea produselor de strictă necesitate în tratarea pacienților cu forme severe și critice de COVID -19 prin intermediul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre)

Distribuie pe

Având în vedere corespondența Ministerului Sănătății nr. 1321/05.10.2021 care realizează o radiografie a situației existente la nivelul unităților sanitare publice ce se confruntă cu nevoia acută de asigurare a medicației necesare pentru tratarea pacienților cu forme critice și severe de COVID-19 și în special a imunomodulatorului Tocilizumabum, precum și posibilitățile limitate de livrare a acestui medicament de către furnizorul autorizat la nivelul României,

ținând cont de situația stocurilor la nivel global a imunomodulatorului Tocilizumabum precum și de numărul insuficient de concentratoare de oxigen existent la nivelul unităților sanitare care sunt necesare în asigurarea aportului de oxigen pentru pacienții cu forme severe și critice de COVID-19,

în contextul asigurării parțiale, până la această dată, a materialelor, echipamentelor și medicamentelor prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă și raportat la urgența nevoii de asigurare a medicației necesare pentru tratarea pacienților cu forme critice și severe de COVID-19,

luând în considerare propunerea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, vicepreședinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în sensul solicitării de asistență internațională,

în temeiul prevederilor art. 20 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 - Se aprobă solicitarea de asistență internațională constând în produsele medicale imunomodulatorul Tocilizumabum și concentratoare de oxigen de 10l de către Departamentul pentru Situații de Urgență prin intermediul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).

Art.2 - Transportul medicamentelor și echipamentelor puse la dispoziție prin intermediul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre se va asigura, după caz, de către Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General de Aviație sau Inspectoratul General pentru Situații de Urgență ori de către Ministerul Apărării Naționale la solicitarea Departamentului.

Art.3 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ PRIM-MINISTRU

Distribuie pe