Află ce trebuie să faci în contextul pandemiei COVID-19

Informații din surse sigure

O sursă de informare corectă, nealimentată de panică poate ajuta populația României să fie vigilentă în felul în care accesează, asimilează și distribuie rafalele de știri prezentate în media. Informați-vă doar din canalele media oficiale și verificați informațiile de fiecare dată.

Acest proiect este realizat pro-bono de voluntarii Code for Romania, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică, în cadrul Code for Romania Task Force și în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Ultimele informații oficiale

Ministerul Sănătății

BULETIN DE PRESĂ Săptămâna 13 - 19 iunie 2022

În intervalul 13 - 19 iunie 2022 au fost înregistrate 2.609 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 343 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. 

Distribuie pe

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.915.487 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidența înregistrată la 14 zile este de 0.14.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 197 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 în prezent este de 458. De asemenea, la ATI, sunt internate 46 persoane. Dintre cei 46 pacienți internați la ATI, 41 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați în prezent, 48 sunt minori, toți fiind internați în secții și 0 la ATI. 

PACIENȚI INTERNAȚI

DECESE

Până astăzi, 65.726 persoane diagnosticate cu infecție cu Sars-CoV-2 au decedat.

În intervalul 13.06.2022 (10:00) – 19.06.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 12 decese (6 bărbați și 6 femei).

Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 5 la categoria peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.

Dintre pacienții decedați, 2 erau vaccinați și 10 nevaccinați. 

TESTARE

În intervalul 13 - 19 iunie au fost efectuate 17.475 teste RT-PCR și 51.591 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.170.598 teste RT-PCR și 10.229.822 teste rapide antigenice. 

 

Distribuie pe