Conform deciziei Autorității pentru Digitalizarea României, informațiile cu privire la incidența cazurilor de COVID-19 în România nu se publica în continuare pe platforma stirioficiale.ro odată cu ridicarea stării de alertă pe teritoriul României, iar ultima actualizare a informațiilor a avut loc pe 22 iunie 2022. Arhiva datelor este în continuare disponibilă public. Conținutul acestei platforme este migrat pe covid19.stirioficiale.ro.

Informații din surse sigure

O sursă de informare corectă, nealimentată de panică poate ajuta populația României să fie vigilentă în felul în care accesează, asimilează și distribuie rafalele de știri prezentate în media. Informați-vă doar din canalele media oficiale și verificați informațiile de fiecare dată.

Acest proiect este realizat pro-bono de voluntarii Code for Romania, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică, în cadrul Code for Romania Task Force și în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Ultimele informații oficiale

Comitetul Național pentru Situații de Urgență

HOTĂRÂRE nr. 27 din 14.05.2021

privind aprobarea organizării și desfășurării a 4 evenimente test/pilot în domeniul cultural

Distribuie pe

Având în vedere propunerea Ministerului Culturii nr. 3387 din 11.05.2021 privind organizarea și desfășurarea a 4 evenimente test/pilot în domeniul cultural avizată de Ministerul Sănătății,
în conformitate cu prevederile art. 1 punctul 9, din Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 531 din 10 mai 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și ale art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 44 alin. (2) și (3), din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,

Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:

Art.1 - Se aprobă organizarea și desfășurarea a 4 evenimente test/pilot în domeniul cultural conform anexei, în limita a maximum 70 % din capacitatea spațiului.

Art.2 - Pe durata organizării și desfășurării evenimentelor test/pilot în domeniul cultural sunt respectate măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, prevăzute în metodologia aprobată prin ordinul comun al ministrului culturii și ministrului sănătății.

Art.3 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU

 

Anexa la Hotararea CNSU 27 din 14.05.2021

Distribuie pe