Află ce trebuie să faci în contextul pandemiei COVID-19

Informații din surse sigure

O sursă de informare corectă, nealimentată de panică poate ajuta populația României să fie vigilentă în felul în care accesează, asimilează și distribuie rafalele de știri prezentate în media. Informați-vă doar din canalele media oficiale și verificați informațiile de fiecare dată.

Acest proiect este realizat pro-bono de voluntarii Code for Romania, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică, în cadrul Code for Romania Task Force și în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Hotărâri și legislație

Comitetul Național pentru Situații de Urgență

HOTĂRÂREA nr. 39 din 10.06.2021 a CNSU

privind aprobarea clasificării țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, precum și pentru propunerea de scoatere de la rezervele de stat a patru construcții ușoare din elemente modulate, în vederea operaționalizării unor centre de vaccinare

Distribuie pe

Având în vedere propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de ratele de incidență cumulată,
luând în considerare solicitările Instituției Prefectului din Municipiul București, Instituției Prefectului din județul Suceava și Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale referitoare la alocarea unor construcții ușoare din elemente modulate pentru operaționalizarea unor centre de vaccinare pe raza unităților teritoriale mai sus menționate,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și i), și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, ale art. 20 lit. k), l) și n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:

Art.1 - Se aprobă clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei, prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.

Art.2 - Se propune Guvernului aprobarea scoaterii de la rezervele de stat a patru construcții ușoare din elemente modulate, două pentru operaționalizarea unui centru mobil de vaccinare împotriva COVID-19 la Piața Obor, respectiv alte două pentru operaționalizarea unor centre de vaccinare în zonele punctelor de trecere a frontierei de pe teritoriul județului Suceava.

Art.3 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU

 

Anexa la HCNSU 39 din 10.06.2021

Distribuie pe